Utilități la stadiul licitației

Despre rețeaua de apă trebuie precizat că a fost introdusă mai demult atât în centrul de comună, cât și în satul aparținător Ruschița. Însă lipsesc apometrele, iar stația de tratare nu funcționează, apa ajungând astfel direct la beneficiari. Motiv pentru care a fost depus proiectul în valoare de 3,5 milioane de lei, de reabilitare și extindere a rețelei. Reabilitarea vizează intervenții majore la stația de tratare și instalarea de apometre la beneficiari. Totodată, rețeaua va fi extinsă pe 1,2 km în zona „Cioara” din Rusca Montană. Canalizare nu există nicăieri în comună, motiv pentru care primăria a depus un proiect de 18 milioane de lei pentru o rețea dotată cu stație de epurare care să deservească integral comuna. „Sperăm ca, la toamnă, să începem lucrările după care avem în vedere să facem și asfaltări de drumuri.”, ne-a declarat primarul Sergiu Toma.

Acesta ne-a vorbit și despre lucrările executate la dispensarul comunal. Grație unei sponsorizări primite din partea a două companii private, mai întâi s-a refăcut acoperișul dispensarului, după care au fost executate lucrări exterioare. „Mulțumim sponsorilor pentru susținere. Va urma să ne focusăm pe interiorul clădirii și credem că-n primăvară vom face aceste lucrări tot cu bani din sponsorizări!”, a precizat primarul. De notat că incinta în care funcționează dispensarul este de mari dimensiuni, fiind împărțită în mai multe încăperi. Asta înseamnă că viitoarele lucrări nu vor perturba actul medical, întrucât cabinetul va fi mutat pe măsura executării lucrărilor. De asemenea, în spatele clădirii dispensarului se află o alta care aparține tot de dispensar. Primăria are în vedere s-o reabiliteze și, în incinta acesteia, să deschidă o farmacie.

JCS-Ionel Ivașcu

Sursa: https://caon.ro/utilitati-la-stadiul-licitatiei/2410953/